Ce trebuie să știți în prezent despre Corona (Rumänisch)

Fiecare persoană poate contribui, prin propriul comportament, la protejarea sa și a celorlalți împotriva corona-virusului, în special a persoanelor deosebit de vulnerabile, precum vârstnicii și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente. Decidenții politici au luat măsuri pentru a încetini răspândirea virusului, pentru a preveni supraîncărcarea sistemului de sănătate și pentru a atenua impactul economic al pandemiei. Guvernul federal oferă informații cu privire la situația actuală a corona-virusului pe diferite canale și în diferite limbi. Cele mai importante informații sunt enumerate aici.

Sănătate și recomandări de conduită

Rămân valabile următoarele: Mențineți contactele cu alte persoane cât mai reduse posibil și limitați-vă la un cerc de persoane care rămâne același. Se recomandă purtarea măștii în acele situații în care oamenii se întâlnesc în spații restrânse. 

Măștile de protecție sunt obligatorii în unitățile de îngrijire, spitale și alte unități de asistență medicală, în anumite spații de locuit colective și în transportul public local. De asemenea, e obligatoriu să purtați o mască atunci când călătoriți cu avionul sau utilizați transportul de călători pe distanțe lungi.

Dreptul la testele gratuite Corona îl au de exemplu:

  • copii sub 5 ani
  • Persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale.
  • Persoanele care doresc să iasă din carantină („testare voluntară“).
  • Persoanele care locuiesc împreună cu cele infectate. 
  • Persoanele care îngrijesc sau vizitează persoanele din unități de îngrijire sau unități spitalicești.
  • Persoanele cu handicap și consilierii dvs.

Toate persoanele se pot testa pentru 3 euro, cei care vizitează persoanele peste 60 de ani, care participă la evenimente în spații închise sau a căror aplicație de avertizare Corona afișează o pătrat roșu.

Puncte critice regionale: În cazul în care se răspândește o variantă periculoasă a virusului sau există pericolul ca spitalele să fie suprasolicitate din cauza incidenței foarte ridicate a infectărilor se poate ajunge la o situație cu potențial de risc infecțios ridicat la nivel local, iar statele federale pot lua măsuri suplimentare de protecție.

Măsuri de protecție: Printre posibilele măsuri de protecție pentru așa-numitele puncte critice se numără obligația de a purta o mască, precum și păstrarea unei distanțe de 1,5 metri în spațiile publice. La intrarea în anumite unități și întreprinderi, vi se poate solicita prezentarea unui certificat de vaccinare, de trecere prin boală sau dovada unui test. 

  • 3G: persoanele trecute prin boala Corona, vaccinate cu schema completă sau testate au acces
  • 2G: persoanele trecute prin boala Corona sau vaccinate cu schema completă au acces
  • 2G plus: persoanele trecute prin boala Corona sau vaccinate cu schema completă au acces, dacă sunt testate suplimentar (Persoanelor cărora li s-a administrat rapelul nu au nevoie de un test)

În orice caz, respectați regulile care se aplică în landul dvs. federal.

Recomandări de sănătate și de conduită în mai multe limbi găsiți la Bundesministerium für Gesundheit (Ministerul Federal pentru Sănătate).

Utilizați, precum milioane de persoane din Germania, aplicația de avertizare Corona a guvernului federal. Cu cât participăm mai mulți, cu atât mai eficient ne poate proteja aplicația.

Înapoi în viața cotidiană - aplicația de avertizare Corona pentru Germania
(Sursa: Împuternicitul Guvernului Federal pentru Migrație, Refugiați și Integrare)

Izolare la domiciliu în cazul îmbolnăvirii de COVID-19: Flyer pentru pacienți și aparținători
(Sursa: Institutul Robert Koch)

Test de coronavirus pozitiv - ce urmează?
(Sursa: Împuternicitul pentru integrare al guvernului landului Bavaria)

Vaccinarea anti-COVID

Prin vaccinarea anti-COVID ajutați să vă protejați pe dumneavoastră înșivă, pe familia dumneavoastră și pe cei vulnerabili. Dreptul la vaccinări au toate persoanele care își au domiciliul în Germania sau care au rezidența uzuală în Germania sau care lucrează în anumite instituții de îngrijire în Germania, însă nu locuiesc aici.

A treia doză de vaccin (doza booster): Comisia permanentă pentru vaccinare (STIKO) recomandă, în principiu, tuturor persoanelor începând cu vârsta de 12 ani o vaccinare cu o doză booster. Vaccinarea cu o doză booster trebuie să aibă loc, de regulă, la o distanță de aproximativ 3 luni față de administrarea celei de a doua doze. 

Deosebit de semnificativă este a treia doză pentru:

  • persoanele vârstnice
  • persoanele cu afecțiuni preexistente
  • toate persoanele care necesită îngrijire
  • persoanele, care au fost vaccinate cu un vaccin cu vector viral (de ex. Astra Zeneca sau Johnson & Johnson)
  • oamenii aflați în contact frecvent cu persoane deosebit de expuse riscului sau infecțioase (de ex. îngrijitorii)

Vaccinarea este benevolă și se efectuează gratuit în centrele de vaccinare sau în cabinetele medicale. La numărul de telefon 116 117 aflați când vă puteți vaccina. 

Dacă ați fost vaccinat vaccinarea dvs. anti-COVID poate fi documentată digital. Certificatul electronic poate fi generat în cabinetul medical, farmacie sau într-un centru de vaccinare. După introducerea sau preluarea datelor se generează un cod QR. Persoanele vaccinate îl pot fie scana cu aplicația CovPass sau aplicația de avertizare Corona și astfel pot dovedi starea lor de vaccinare prin intermediul codului QR.

Vaccinurile au fost verificate cu privire la toleranță, siguranță și eficiență. 

Informații despre vaccinurile mRNA
(Sursa: Institutul Robert Koch)

Informații despre vaccinurile cu vector viral
(Sursa: Institutul Robert Koch)

Informații privind vaccinurile pe bază de proteine virale 
(Sursa: Institutul Robert Koch)

Munca și banii

Și pe perioada pandemiei Corona se aplică protecția contra concedierii. Bundesministerium für Arbeit und Soziales (Ministerul Federal pentru Muncă și Afaceri Sociale) oferă informații în mai multe limbi despre întrebările privind legislația muncii.

Există sprijin și pentru companii, indiferent de cât de mari sunt acestea. Există credite, subvenții sau deduceri fiscale. Toate informațiile despre acestea la Bundesministerium für Wirtschaft und Klimaschutz (Ministerul Federal pentru Economie și Protecția Climei).

Consultanță pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și pentru lucrătorii independenți
(Sursa: Compartimentul de specialitate implicarea economică a imigranților în programul de sprijin „Integrare prin calificare (IQ)”)

Munca sezonieră în timpul pandemiei COVID-19
(Sursa: Oficiul pentru Egalitatea de Tratament a Lucrătorilor din UE)

Intrări în țară și ieșiri din țară

Regula generală este: Călătoriile care nu sunt necesare trebuie să fie evitate. Statele individuale, chiar și cele din cadrul UE, pot restricționa în continuare călătoriile sau pot prevede o carantină la intrarea în țară. Vă rugăm să vă informați înainte de călătoria dvs. despre restricțiile actuale de călătorie și de controalele la frontieră la Auswärtigen Amt (Oficiul Federal de Externe) și la Bundesministerium des Innern (Ministerul Federal pentru Afaceri Interne).

Înainte de intrarea în țară: Toți cei care intră în Germania dintr-o zonă cu o variantă de virus trebuie să completeze o  declarație digitală de intrare în țară. În afară de aceasta, trebuie prezentat un test PCR negativ nu mai vechi de 48 de ore.

Lista acestor țări este actualizată zilnic pe site-ul Institutului Robert Koch.

După intrarea în țară: În principiu, toată lumea trebuie să stea în carantină la domiciliu timp de 14 zile dacă a intrat în țară dintr-o zonă cu variante de virus. 

Toate informațiile privind intrarea în țară se găsesc pe site-ul  Ministerului Federal al Sănătății.

Re-open EU
(Sursa: Uniunea Europeana)

Protecția în caz de violență

O situație excepțională pentru toată familia - Sugestii pentru prevenirea violenței în familie prin restricțiile contactului pe durata pandemiei de coronavirus PDF, 498 KB, barrierefrei
(Sursa: Împuternicitul Guvernului Federal pentru Migrație, Refugiați și Integrare, precum și Asociația Centrul Etno-Medical)

Telefon gratis pentru asistență (08000 116 016), consiliere prin chat și e-mail în cazul violenței domestice
(Sursa: Oficiul federal pentru familie și probleme ale societății civile)